Prinţul Philip al Marii Britanii îşi petrece cea de-a 92-a aniversare în spital


Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, îşi petrece cea de-a 92-a aniversare în spital, unde îşi continuă convalescenţa după o intervenţie chirurgicală pe care a suportat-o la nivelul abdomenului, la sfârşitul săptămânii trecute.

Ducele de Edinburgh, născut pe 10 iunie 1921, va rămâne aproximativ 15 zile la London Clinic, un spital privat din capitala britanică, unde a fost internat joi, şi nu va putea din acest motiv să îşi sărbătorească cea de-a 92-a aniversare, luni, alături de familia regală, la reşedinţa oficială a acesteia.

Soţul suveranei, care deţine recordul de longevitate în rândul prinţilor consorţi britanici, a fost deja spitalizat în aceeaşi perioadă a anului trecut, timp de cinci zile, din cauza unei infecţii urinare. Prinţul Philip a putut totuşi să fie externat la timp, cu o zi înainte de aniversarea sa, pentru a-şi sărbători ziua de naştere acasă.

Reprezentanţii Palatului Buckingham au oferit foarte puţine informaţii, în weekend, despre această nouă spitalizare, cea de-a patra de la sfârşitul anului 2011, spunând doar că prinţul "nu este suferind".


Prinţul Philip al Marii Britanii îşi petrece cea de-a 92-a aniversare în spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.