VIDEO. Reţeaua binelui-lucruri donate în Marea Britanie, bani pentru copiii săraci şi abandonaţi din România

Imediat după 1990 veneau ajutoare în România din toate colţurile lumii. Nici acum, după 24 de ani, modelul nu s-a schimbat. Reţeaua arată astfel: de la magazinele de caritate din Londra ajung banii pentru diferite proiecte pentru copiii săraci sau abandonaţi. În felul acesta, copiii pot să ducă o viaţă normală în centre organizate după modelul unei familii adevărate. Fondatoarea este o britanică. De 23 de ani ea face la fiecare două luni naveta în România.

Când primesc oaspeţi, cei 11 copii nu-şi mai încap în piele de bucurie. Casa lor este de fapt centrul rezidenţial Sfântul Gabriel din Popeşti Leordeni. Sunt copii cu diferite probleme, fără părinţi sau cu părinţii în închisoare, majoritatea din familii sărace.

Toate activităţile copiilor sunt împărţite ca într-o familie. Merg la şcoală, în vacanţe, au activităţi pe lângă casă.

Cea care a pus bazele acestor programe sociale este Jane Nicholson. A văzut după 1990 documentarele cu orfanii români şi a hotărât să acţioneze.

Cele mai multe fonduri pentru programele sociale din Bucureşti, Satu Mare şi Suceava vin din Marea Britanie, de la magazinele unde se vând lucruri donate

– See more at: http://stiri.tvr.ro/reteaua-binelui-lucruri-donate-in-marea-britanie-bani-pentru-copiii-saraci-si-abandonati-din-romania_47882.html#sthash.ovCmtShN.dpuf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.