Românii, doriți în Marea Britanie şi după Brexit

Ce îi aşteaptă pe românii care locuiesc în Marea Britanie după Brexit? Temerile conaţionalilor au fost luate în calcul de guvernul de la Londra, care a organizat întâlniri cu membrii comunităţii româneşti, ca să le răspundă la întrebări. Mesajul a fost clar: britanicii vor ca să românii să rămână în Regat şi după ieşirea din Uniunea Europeană.

Jumătate de milion de români şi-au luat viaţa de la capat în Marea Britanie, pentru că acolo au găsit ce le lipsea acasă: un sistem în care să se poată dezvolta şi care să îi aprecieze la adevărata lor valoare. Iunie 2016, data la care britanicii au decis să iasă din Uniunea Europeană, a adus multă îngrijorare în rândul concetăţenilor noştri mutaţi în Regatul Unit. Guvernul de la Londra a decis să liniştească spiritele şi organizează întâlniri între oficiali şi comunităţile de migranţi, ca să discute despre viitorul comun de după Brexit.

uella Fernandes, subsecretar de stat Departamentul pentru ieşire din UE: UK şi guvernul UK preţuiesc mult prezenţa românilor în Regatul Unit, contribuţia şi participarea lor în societatea noastră. Aşa cum am văzut în această seară, atât de mulţi membri de seamă ai comunităţii de români s-au adunat să celebreze această contribuţie de valoare. Sunt bineveniţi în UK şi ne dorim ca ei să rămână aici, aşa cum a spus premierul nostru. Sunt cetăţeni români care şi-au făcut un rost în UK, au prieteni, relaţii şi familii aici şi ne dorim să rămână.

Cristina Irimie trăieşte la Londra de când avea 16 ani. Este omul la care apelează românii care au nevoie de informaţii despre noua lor ţară. Tot ea este cea care organizează cursuri profesionale şi încurajează fiecare membru al comunităţii româneşti să îşi obţină drepturile.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romanii-doriti-in-marea-britanie-si-dupa-brexit-889628

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.