Printul Harry, vanat de fetele bogate din Marea Britanie

Ca toţi vânătorii serioşi, ele ies din casă de câteva ori pe săptămână, indiferent de vreme, pentru a încerca să-şi prindă evazivele victime. Habitatul lor obişnuit este scena cluburilor de noapte londoneze, iar uniformele lor, elegante, dar de neconfundat, sunt constituite de obicei dintr-o pereche de pantofi Jimmy Choo, haine de la Jack Wills şi cercei cu diamante.

În această seară ele se vor întâlni din nou în apartamentele lor din cele mai luxoae zone ale Londrei de unde vor pleca spre cluburile de noapte. De obicei blonde, suple şi mai mereu plictisite, ele îşi vor bea liniştite ginul tonic în aşteptarea unui mesaj care le poate schimba viaţa. Dacă au noroc, ele vor fi anunţate că Prinţul Harry se află într-unul din luxoasele cluburi din cartierul londonez West End şi vor pleca imediat în acea direcţie cu scopul precis de a pune mâna pe prada supremă.

Aceste femei sunt produsul celor mai bogate şi influente familii britanice şi, deşi par că au tot ce şi-ar putea dori vreodată, unicul lor scop în viaţă este să înhaţe un prinţ. În grupul lor restrâns circulă deseori poveşti despre fete care au fost chinuitor de aproape de a seduce un membru al Familiei Regale… Antena

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.