MAREA BRITANIE. Transporturi perturbate de ninsori și viscol, inclusiv către ROMÂNIA

Transporturile au fost perturbate din cauza ninsorilor şi lapoviţei în Marea Britanie, unde autorităţile au lansat alerte meteo, iar un zbor de la Bucureşti către Aeroportul John Lennon din Liverpool a fost direcţionat către aeroportul din Manchester.

Aeroportul Bradford de la Leeds este închis, iar zborurile către aeroportul de la Liverpool au fost direcţionate către Manchester pe timpul operaţiunilor de deszăpezire, precizează BBC.

Snow-Heathrow_2129727b

De asemenea, circulaţia pe numeroase drumuri a fost perturbată din cauza ninsorilor şi ploilor.

Un front de ploi, lapoviţă şi ninsori se deplasează către est, în Irlanda de Nord, Ţara Galilor, centrul şi nordul Angliei şi sudul Scoţiei.

Potrivit BBC, în unele regiuni ninsoarea a fost „destul de puternică”, iar în unele zone din Yorkshire şi în nord-estul Midlands urmează să se depună un strat de zăpadă de „câţiva centimetri”. În schimb, în sud vremea urmează să fie „mult mai blândă”, în multe zone din regiune fiind aşteptate ploi şi rafale de vânt puternice.

http://www.evz.ro/marea-britanie-transporturi-perturbate-de-ninsori-si-viscol-inclusiv-catre-romania.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.