Marea Britanie: Cinci suspecți de terorism, arestați într-o anchetă comună cu Belgia și Franța

Cinci persoane suspectate de pregătirea unor acte de terorism au fost arestate în noaptea de joi spre vineri, la Birmingham și pe aeroportul Gatwick din Londra, în cadrul unei anchete care a implicat autorități din Franța și Belgia, a anunțat poliția britanică, informează Reuters și BBC online.

Patru persoane — trei bărbați de 26, 40 și 59 de ani, și o femeie de 29 — au fost arestate la Birmingham în cursul nopții. În primele ore ale dimineții a fost reținut un bărbat de 26 de ani pe aeroportul Gatwick.

Poliția britanică precizează că a colaborat cu serviciul de informații MI5 și cu autoritățile belgiene și franceze într-o operațiune ‘împotriva oricărei amenințări asociate Marii Britanii în urma atacurilor din Europa’.

birmingham-police-_2940706b

‘Nu a existat în niciun moment vreun risc pentru populație și nu există nicio informație care să indice pregătirea unui atac în Marea Britanie’, a precizat Marcus Beale, adjunctul șefului poliției din comitatul West Midlands (centru), într-un comunicat emis vineri.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.