Marea Britanie, catalogată de Kremlin „doar o insulă mică, nimeni nu-i dă atenţie” în cursul G20

David Cameron defends Britain in Russia ‘small island’ row

Rusia ar fi catalogat Marea Britanie drept "doar o insulă mică, nimeni nu-i dă atenţie" joi seara, în timp ce liderii lumii discutau în contradictoriu despre o intervenţie militară plănuită împotriva regimului de la Damasc, relatează Daily Mail online, potrivit Mediafax.
   
Daily Mail scrie că, într-un atac uluitor, preşedinţia rusă a ironizat mărimea şi influenţa Marii Britanii, lăudându-se că oligarhii sovietici au "cumpărat Chelsea". Însă oficiali ruşi au dezminţit imediat afirmaţiile – atribuite lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
   
Cu toate acestea, incidentul de la summitul G20 găzduit de Rusia, relevă tensiuni demne de Războiul Rece, produse de disputa cu privire la intervenţia în Siria, comentează publicaţia.

Atacul la adresa Marii Britanii a avut loc după ce premierul britanic David Cameron a pledat în continuare pentru o intervenţie în Siria, în pofida votului negativ al Parlamentului britanic de săptămâna trecută, anunţând că Londra deţine proba unui atac chimic la periferia Damascului.

mai mult la :
http://m.antena3.ro/externe/marea-britanie-catalogata-de-kremlin-doar-o-insula-mica-nimeni-nu-i-da-atentie-in-cursul-g20-226851.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.