Londra: noua linie de mare viteză a trenului Eurostar


Miercuri dimineaţă a fost deschisă noua linie de mare viteză a trenului Eurostar, care leagă Londra de Europa continentală. Trenurile nu vor mai pleca din gara Waterloo, ci din St Pancras station.

A fost nevoie de aproape 20 de ani pentru ca inginerii britanici să finalizeze noua linie de tren.

Linia traversează Londra şi suburbiile acesteia printr-un tunel sub pământ şi are o lungime de 108 kilometri.

Costul construirii ei s-a ridicat la 10 miliarde de dolari.

Durata unei călătorii de la Londra la Paris va fi mai scurtă cu 20 de minute decât până acum.

Vreme de 13 ani, trenul Eurostar a plecat de la gara Waterloo din Londra.

Odată cu inaugurarea noii linii de tren, este mutată şi staţia de destinaţie, de la Waterloo, care se află la sud de Tamisa, la St Pancras, aflată la nord.

Compania Eurostar speră că astfel trenul va deveni atractiv şi pentru alţi călători, nu doar pentru cei care locuiesc în sud-estul Angliei.

sursa : BBC.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.