Daily Telegraph: Britanicii sunt cei mai bolnavi europeni

Britanicii ar putea fi catalogati cu succes "cei mai bolnavi locuitori ai Europei", dupa ce un raport guvernamental a relevat cifre record in ceea ce priveste obezitatea, abuzul de alcool, diabetul si fumatul in Marea Britanie, scrie cotidianul Daily Telegraph in editia sa electronica de marti.

Rata obezitatii printre britanicii adulti este cea mai ridicata de pe continent, iar in unele regiuni, ajunge aproape de media nationala din Statele Unite. Spre exemplu, in localitatea engleza Boston, Lincolnshire, aproape o treime din populatie este periculos de grasa.

Studiul asupra sanatatii populatiei arata ca aproape 900.000 de copii britanici cu varste de pana la 11 ani sunt obezi – ceea ce inseamna o crestere cu 50 de procente in ultimul deceniu.

Studiul mai arata ca Marea Britanie este singura tara europeana in care consumul de alcool este in crestere, ca si numarul deceselor cauzate din acest motiv, in special in randul femeilor.
Un britanic consuma anual, in medie, 11,37 de litri de alcool pur, fata de media euroeana de 10,95 de litri. In plus, numarul femeilor britanice cu varste intre 35 si 54 de ani care fac abuz de alcool aproape ca s-a dublat in ultimii 15 ani.

Britanicii nu stau mai bine nici la capitolul fumat. In Regat se inregistreaza 288 de decese la fiecare 100.000 de locuitori, fata de media europeana de 263 de decese.

Studiul dezvaluie ca nici obiceiurile alimentare ale englezilor nu sunt prea sanatoase: ei consuma cu 25 de kilograme de fructe si legume mai putin decat media europeana.

In aceste conditii, nu este de mirare ca si numarul cazurilor de diabet a cresut, ajungand la 4,8% la barbati si 3,6% la femei.

In plus, britanicii au cel mai mare procent de tinere care devin mame inaintea varstei de 20 de ani dintre tarile Europei de Vest.

Pana la luarea unor masuri, situatia e folosita pe post de subiect de disputa de politicienii britanici. Un purtator de cuvant al Ministerului Sanatatii a aruncat vina pe cei 10 ani de guvernare laburista, despre care a afirmat ca "ar fi adus sistemul sanitar in plina criza".
sursa : Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.