Britanicii au strans peste 25.000 de lire sterline pentru a ajuta romanii al caror magazin a fost incendiat la Norwich

Britanicii s-au mobilizat dupa ce un magazin romanesc din Norwich a fost incendiat, aparent pe fondul sentimentelor rasiste din Regatul Unit alimentate de rezultatul referendumului privind apartenenta la UE, si au strans, in numai cateva ore, peste 25.000 de lire sterline ce vor ajunge la proprietari, relateaza News.ro.

Oamenii, tulburati de atacul din noaptea de joi spre vineri, au lansat o strangere de fonduri online, fixand ca suma-tinta 500 de lire sterline, care sa ii ajute pe romani sa acopere pierderile.

Insa, in mai putin de 24 de ore, s-au strans 26.400 de lire sterline, din peste 2.100 de donatii. Unii dintre donatori au oferit mai mult decat doar bani.

„Cei care au acest magazin sunt prietenosi si muncitori. Sotia mea, care este originara din Bucuresti, si cu mine iubim mancarea romaneasca autentica de acolo. Va rog sa ne contactati si vom dona din timpul nostru, pentru a ajuta sa punem din nou magazinul in ordine, prin munca gratuita”, a scris Glyn Thomas.

image-2016-07-9-21146405-41-norwich-mesaje-sustinere-din-partea-localnicilor-pentru-magazinul-romanesc

„Sunt un muzician local si as vrea sa ma ofer sa strang niste bani la un concert, daca nu deranjeaza pe nimeni”, a scris si Jon Christophers.

Un magazin apartinand unor cetateni romani a fost incendiat in noapte de vineri spre sambata in orasul Norwich din Marea Britanie, Ministerul Afacerilor Externe solicitand autoritatilor britanice sa clarifice natura incidentului si sa previna o escaladare a tensiunilor.

„Am fost ingrozita, tremuram. Stim ca cineva a facut acest lucru intentionat, dar nu am avut probleme in trecut”, a declarat proprietara magazinului, Maria, pentru Eastern Daily Press.

http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-21146385-britanicii-strans-peste-25-000-lire-sterline-pentru-ajuta-romanii-caror-magazin-fost-incendiat-norwich.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.