Armata britanică a testat o tehnologie cu ajutorul căreia tancurile devin invizibile

Ministerul britanic al Apărării a prezentat o nouă tehnologie care poate face tancurile invizbile, relatează The Daily Mail, în ediţia electronică.

Armata britanică a anunţat că, în cursul testelor efectuate în cursul ultimelor săptămâni, un vehicul militar a fost făcut să dispară complet şi a preconizat că un tanc invizibil ar putea intra în dotarea forţelor armate până în 2012.

Noua tehnologie utilizează camere de luat vederi şi proiectoare care reflectă imaginile din mediul apropiat tancului asupra sa. În acest fel, cine priveşte spre tanc vede peisajul din jurul său şi nu vehiculul blindat.

De asemenea, se pare că armata britanică testează o vestă militară care funcţionează în baza aceleiaşi tehnologii, dezvoltată de profesorul Sir John Pendry, de la Imperial College din Londra.

El a precizat că singura deficienţă a noii tehnologii este autonomia redusă a camerelor de luat vederi şi a proiectoarelor. "Următoarea etapă este transformarea tancului într-unul invizibil fără acestea, ceea ce este complicat, dar posibil", a subliniat Pendry.

sursa : Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.